Văzând că şi-au făcut colegii permis pentru bibliotecă, nu stiu ce mi-a venit şi am zis hai să îmi fac şi eu, chiar dacă nu am nevoie acum de el.
Zis şi făcut, fiind la biblioteca din Polizu, am prezentat carnetul de student, buletinul, poză, etc. şi mi-a făcut permis. Acum că am permis, zic, hai să iau şi eu o carte.. ce carte, ce carte, să iau o carte de…. Turbo Pascal, ia să vedem.. cum procedăm ?!
Întreb pe dna. bibliotecară:
– Unde aveţi cărţile de calculatoare ?
– Hmm.. pai îmi spuneţi mie ce carte doriţi şi v-o aduc eu..
– Pai nu pot să mă uit eu pe rafturi ?
– Nu, trebuie să ştiţi exact ce carte doriţi..
– Ok, unde aveţi calculatorul să pot vedea ce cărţi aveţi?
..Bibliotecara îmi arată cu degetul un dulap jegărit cu sertare într-un colţ.
Eu mă uit nedumerit la dulap, apoi mă uit la colegul care era cu mine. În timpul ăsta, colegul nu ştia cum să se abţină din râs, el fiind obişnuit cu sistemul bibliotecilor de genul ăsta. Eu, mă aşteptam să fie ceva gen sistemul de la British Council: te plimbi prin faţa rafturilor şi îţi iei ce carte vrei, sau îţi cauţi pe un calculator în baza de date după orice criteriu şi îţi arată şi poziţia din raft unde este cartea.
Nedumerit, încerc să mă lămuresc:
– Şi cum procedez, caut prin tot dulapul ?
– 🙂 Nu, trebuie să cunoaşteţi autorul cărţii.
– Autorul ?! Pai eu de unde să ştiu ce autori au scris cărţile? Eu vreau o carte despre un anumit domeniu.
– Trebuie să aflaţi autorii, că fişele sunt organizate după autor.
Am rămas mască, evident că nu am mai luat nici o carte.
Bine că mi-am făcut legitimaţie ! nu ştiu ce mă făceam fără..
