
Toaster Domotec
Defect: rezistenţa întreruptă chiar la unul din capete, unde era capsată – deci probabil era ciupită din fabricaţie.
Rezolvare: întrucât ar fi fost dificilă înnădirea rezistenţei prin recapsare, mai ales ca ar fi presupus dezasamblarea întregului aparat, am decis să “descos o spiră” din traseul rezistenţei şi cu lungimea de rezistenţă astfel obţinută să reuşesc înnodarea acesteia pe terminalul din capăt. Dezavantajul acestei soluţii este că datorită scurtării traseului, rezistenţa va fi mai mică, va degaja mai multă căldură şi şansa apariţiei unor noi slăbiri este mai mare.

Nod rezistenţă
Operaţiunea a necesitat folosirea unei pensete şi a unui patent cu cioc ascuţit. Am întins foarte bine traseul rezistenţei şi am acordat o atenţie deosebită înnodării acesteia pe terminal astfel încât să nu atingă nici o parte metalică a aparatului, existând pericolul de electrocutare!

Prăjitor reparat
Nu vă recomand să faceţi astfel de improvizaţii, mai ales că preţul unui prăjitor ca acesta este relativ mic.