Duminică, ora 13:00.
Faza 1:
Intru in restaurant împreună cu un coleg. Nefiind pentru prima dată ştiam că trebuia sa ne conducă cineva la masă, însa nu era nici o recepţioneră la intrare. Vedem o masa liberă chiar lângă intrare şi ne aşezăm.
Stam 10 minute si observam ca suntem pur şi simplu ignoraţi. Nu ni se adusese nici meniul. Fiind aproape de tipa de la intrare, care nu părea prea ocupată, iniţiez următorul dialog:
– Fiţi amabilă, ne aduceţi şi nouă un meniu?
– Da, nu v-am adus pentru că nu v-a condus nimeni la masă!
– Şi este vina mea că nu m-a condus nimeni ? Suntem cumva cantitate neglijabilă ?
– Eu eram cu alti clienţi, îi conduceam la masă.
(şi pune meniurile pe masă)
– Şi atunci nu trebuie să îmi aduceţi meniu, daca m-am aşezat la masă ? Indiferent cum ar fi, atitudinea dumneavoastră nu mi se pare deloc potrivită!
Deci ia uitaţi-vă câtă nesimţire!
Intră omul în restaurant, nu il primeşte nimeni la intrare, pentru ca exista o singura persoana care face primirile, DUMINICA la ora mesei, cand tot omul iese să mănânce în oraş, şi tot ei revoltaţi! Iar daca intrii şi îndrăzneşti să te aşezi la o masă sau nu îţi vine ideea să stai ca bou’ în poarta de la intrare în terasa restaurantului, vei fi tratat cu o nesimţire crasă!
Faza 2:
Să nu mai zic că după ce am închis meniurile, am mai asteptat 10 minute să vedem dacă vine vreun ospătar să ne ia comanda. Nu, ospătarii deşi nu aveau treabă stăteau la palavre cu domniţa de la intrare. A trebuit să strig la ei:
– Ne ia şi nouă cineva comanda ?
ca să fim băgaţi în seamă.
Faza 3:
La o masă mică de lângă noi, chiar lângă pupitrul domniţei de la intrare, se aşează un domn impreună cu soţia. Desigur, nici la sosirea acestora nu a fost cine să îi întâmpine la intrare, aşa că s-au aşezat normal unde era liber. După 5 minute, domnişoara care tocmai încheie o convorbire telefonică, îşi mută fizicul lângă masa acestora, la un metru distanţă, cu următorul text:
– Îmi pare rău, această masă era rezervat?
Şi îşi întinde ‘creanga’ peste masă trântind un semn negru cu “REZERVAT”.
Cei doi rămân mască. O întreb pe doamnă, de faţă cu chelnerii:
– Fiţi amabilă, am auzit bine? v-a spus că masa era rezervată, după ce v-aţi aşezat ?
– Da, aşa ceva nu mi s-a mai întamplat niciodată.
Iată cum este primit şi tratat clientul la acest restaurant..
:))
Sa vezi pe litoral.Ce-ai patit tu e nesemnificativ:))
poate v-a scuipat in mancare…